Becali, chemat la DNA într-un alt dosar decât cel privind schimbul de terenuri

Becali, chemat la DNA într-un alt dosar decât cel privind schimbul de terenuri
Președintele PNG-CD Gigi Becali a declarat, luni, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că a fost chemat într-un alt dosar decât cel privind schimburi de terenuri în care este implicat alături de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc.
Publicat: 15/02/2012, 10:29
Actualizat: 24/07/2012, 10:55

Președintele PNG-CD Gigi Becali a declarat, luni, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că a fost chemat într-un alt dosar decât cel privind schimburi de terenuri în care este implicat alături de fostul ministru al Apărării Victor Babiuc.

Invitat luni la DNA, Becali a petrecut în sediul Parchetului aproximativ jumătate de oră, înainte de a intra precizând că nu știe în ce dosar urmează să fie audiat.

Nici la ieșire lucrurile nu au fost mai clare pentru Gigi Becali, acesta declarând că procurorul cu care a discutat i-a spus doar că este vorba de un alt dosar și că nu are timp să-i spună nimic despre acesta.

"Mi-a spus că sigur nu este vorba de dosarul cu Babiuc, că nu s-a făcut vreo extindere împotriva lui Becali. Mi-a spus doar că este ocupată și mi-a zis să vin la ora patru. I-am spus și eu că o să vin după 40 de zile sau după patru citații", a spus Becali.

Întrebat de jurnaliști despre ce ar putea fi vorba în noul dosar, Becali a răspuns că nu a primit niciun fel de formație în legătură cu acesta, după care a plecat.

La întâlnirea cu procurorul, Becali nu a fost însoțit de un avocat, el fiind însă așteptat afară de paza de corp și de câțiva apropiați.

Gigi Becali este cercetat de procurorii anticorupție, alături de fostul ministru al Apărării Naționale Victor Babiuc într-un dosar privind un schimb de terenuri.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
Câte tipuri de AVC există. Cum s-a produs cel care l-a răpus pe Gabriel Cotabiță!...
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Scăpați de cel mai mare coșmar. Soluția fantastică pentru curățarea pereților
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială